include_once("common_lab_header.php");
Excerpt for mini-concursuri cronopediene – volumul 1 – poezii, poeme – by , available in its entirety at Smashwords











poezii, poeme





PROVOCARE... ACROSTIH

A) TRIPLU-ACROSTIH

B) ACROSTIH – PROVERB



TAINA NOPŢILOR DE VARĂ

– RONSET –



TOAMNA DIN ZIUA DE IERI

– POEM INTR-UN VERS

Biblioteca Cronopedia

coordonator: Lenuş Lungu





mini-concursuri cronopediene

– volumul 1 – poezii, poeme –


culegere de acrostihuri, triplu-acrostihuri, ronseturi, poeme într-un vers, poeme în proză şi proze poetice participante la mini-concursurile cronopediene din anul 2019 –











Editura StudIs

~ Iaşi, 2019 ~



Redactor: Lenuş Lungu

Coperta: Ioan Muntean

Tehnoredactare: Ioan Muntean

Corectură: Gabriela Mimi Boroianu

Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (prelucrare foto web)



Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia (http://lenusa.ning.com)

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului şi reţelei Cronopedia.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

mini-concursuri cronopediene/Lenuş Lungu - Iaşi: Editura StudIS, 2019

2 volume


ISBN 978-606-48-0187-6

Vol. 1.: Poezii, poeme. - 2019.

ISBN 978-606-48-0188-3

I. Lungu, Lenuş (antolog.)

821.135.1


Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Bibliotecii Cronopedia şi reţelei Cronopedia.





Tipărit la Editura StudIS

Adi Center® Iaşi















provocare... ACROSTIH

A) triplu-acrostih










Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de poezie „cu ţintă/destinaţie ascunsă, mascată“, ale cărei versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană („adorată“/„ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziţie-replică, sau dintr-o lozincă.


RODICA (Triplu acrostih)

Prima literă de la fiecare vers citită de sus în jos, a doua literă de la fiecare vers citită de jos în sus şi a treia literă de la fiecare vers citită, din nou, de sus în jos, dau de fiecare dată cuvântul RODICA


Dorina Pop

Sub papuc

Atașat de-a sa puicuţă,

Rar mai bea și el o bere…

Omologat: o gâzuţă,

Momeală prin adiere,

Aranjează în căsuţă

Tatuajul la… muiere.

O amazoană

Mamei nu-i pasă de bariere. Acum

Ocolește, cu înţelepciune,

Ninsoarea abătută-n al ei drum.

Iniţial, spune o rugăciune –

Cochetează, blând, cu Cerul, precum

Amazoana cu ochii-n… tăciune.

Adulter

Cactusul junei „s-a ofilit”,

Alaiul lacrimilor e-n toi.

Nunta se-amână până joi,

Ici nașul mare rău s-a julit.

Cică a fost prins noaptea pe la

Unu cu o fetiţă ca o

Lalea și-o făcu de… cacao.

Acasă, soacra-ncepu „gala”.

Decenţa unui alai

Laleaua, la nunta ei, zâmbește gingaș

Unui sobru nuntaș sosit de la oraș.

Mimărilor ei rebele, repetate

Imigrantul îi răspunde… ca la carte!?

Nunta se sparge, ca și cum nici n-ar fi fost,

Alaiul se retrage într-un avanpost.

Lui Ion Raţiu

Papionul de la gât

Amanta i l-a donat –

Titrat brusc, astfel încât

Itineraru-a eșuat.

Mamă, ce m-am oţărât…

Aparent, am asudat.





Aurel Conţu

Amin! strigase Isus

Ana privea cu ochii pierduţi înainte, în larg

Mima siguranţă, dar înăuntru-i era un vulcan

Imigranţii se căţăraseră ca șobolanii pe punţi și catarg

Nan, zis și piticu, lăsase cârma și se aruncase-n ocean.


Sesterţiu plătit nu cuprindea și confortul postum

Tst! strigară arabii cu priviri criminale

Rar dai cât costă înainte de drum

Igiena, până la urmă, nu se consemnează-n jurnale

Gigantul ocean te acceptă oricum

Arareori face nazuri sau îţi trimite rechinul în cale

Sts-ul, adică, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

Esenţial în armată, nu operează pe goeleta aceasta nicicum


Isidor, căpitanul, ne-nvăluise într-o privire de gheaţă

Sus capul prieteni, pân` aicea ne-a fost!

Usuce-se speranţa în mintea nebunului prost

Sistăm din clipa aceasta orice speranţă în viaţă.

(triplu acrostih inedit)

Abia îl prinseră matrozii când se purcese ceaţa

Lungit pe punte, aluneca și în amonte și-n aval

Bătând cu aripi obosite, inegal, precum un orb

Albul din ochi e galben , nimic comun cu viaţa

Tenta penajului-i telurică și ciocul îi este bont

Rupt dinspre-i vârful tare, ca un mont. Horor

Ovaţionară matrozii de pe punte-n cor. Huo

Scârnăvie, lișiţă, satană, piază-rea, sări... jos

Gioconda

Gag, glumă, farsă, zi-i cum vrei

Idila mea cu Gioco se-nfiripase-n vise

Onoarea de-a fi permanent în preajma ei

Cocea invidii printre aspiranţi ca-n casa lui Ulise.

Ocolul bravului aheu iniţiat de zei

Non-possumus-lui* de-a naviga în ape interzise

Didahii*-i puseră în cale travestite în femei

Agape-n calea Penelopei; însă nimic nu se adeverise!


*non-possumus: refuz irevocabil: a opune un non-possumus.

*didahíi :predici, piedici

Aurelia Albatros

La sfârşitul unei epopei

Oto, stând pe gânduri, ca la sfârșitul unei epopei,

Pipăia cu gândul o amintire și gândea în sinea lui:

Rrr, ce frig era în sufletul ei?!…

Ipingeaua cu gluga-i împodobită cu găitane

Totaliza în mintea lui doar sentimente reci…

Ghicitoare

Atras prin albe ramuri, deasupra tuturor, desena

liber un zbor neutru, lăsa să se înţeleagă... fluxul,

bătând din aripi pelerine, broda încet un aeroclub,

ademenind fără să știe o stea, un marinar cu faţa

total încruntată, făcând valuri, turnând un mic pont

ridicat din apă, aruncat de cineva, râzând, afumător,

o zi întreagă a cântat, cu vocea-i albă o melodie-do

susţinând că pasărea cea rea i-a stricat asul-vers.

Într-un gând rătăcitor

Sesiuni de vise colorate sub pleoape,

onorabil, aprind luminile din suflet

liliachiu înflorind tăceri,

idilic înfrumuseţate de muze-n zbor

tuturor dăruindu-ne cu măiestrie

uture, between shadows and liht,*

didactice preziceri ascunzând în ele

ilicite sentimente care ne-mpânzesc

nonsensul iubirii, ce se aprinde-n gânduri,

esenţialul, rămânând, doar într-un gând rătăcitor.


*uture, between shadows and liht – viitor, între umbre și lumină















Nicoleta Mija

Acrostih

Nins este omul trist

În iubire nu mai crede.

Memorează lacrimi multe,

E mereu încruntat, rece.

Ninge și când e soare,

Inima plânge când râde.


Ce caută mereu omul rău?

Inima ţipă la el mereu.

Ninge sau plouă, nu contează

E cenșiu chipul când trădează.

Acrostih

lbatic vânt, acasă am ajuns

Tună mai tare, cu toamna mă cert.

Ea este bucuroasă, vara să plece,

Aerul e mai rece, tare mai tuna.

Utilă mai este ploaia pentru grâu,

Ascult ploaia, dispare pe cer steaua.

Vacanţă în pădure cu trei fete

Vara este tot mai frumoasă

Are bunătăţi multe pe masă.

Cine se ascunde într-o floare?

Acum culege multă culoare.

Nina aleargă după un fluture,

Tutuim norii, încep să scuture,

Alături se ascunde un iepure.


Păsările frumos acum ciripesc,

Alina culege câteva mure.

Duminica aici eu zăbovesc,

Unică bucurie, pădure te iubesc!

Renunţ repede la telefon,

Ica alungă un paianjen bufon.

Culorile

Ce tristă e grădina, curtea,

Uliţa de iarbă verde uită.

Liniștea frunzelor libere,

Orologiul trist arată ora.

Rotește vântul frunza pe ram,

Ilicul toamnei ruginește, iată.

Lunecă picăturile ploii lin,

E culoarea tristă, dor de mare e.

Tăcere

Te caut mereu, mi-e dor de tine,

Arde tare o lacrimă, mă arde.

Ceasul ticăie fără culoare,

E cald, ascuns în suflet ești,

mâne clipa, o floare rămâne,

E totul tăcere, numai iubire e.


Acrostih

Cactus alb înflorit frumos

Așa multe zile te-am așteptat.

Să știu când vei înflori din nou

Acasă eu te-am iubit mereu.


Să știu că nu ești supărat,

Arabii în pustiu știu mai bine.

Ha, ha eu te îngrijesc mereu,

Aha, să te stropesc cu grijă.

Rar am lipsit de lângă tine.

Așa, departe de Sahara ești bine.

Acrostih

Tatuaj ruginiu pe fiecare frunză,

Onorează ploaia într-o dimineaţă.

Amalgam de culori cam supărate,

M-am adăpostit sub umbrelă.

Non confromistă este acum ploaia,

Atât ca vântul rece picăturile căzute.

B) acrostih – proverb


















Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de poezie „cu ţintă/destinaţie ascunsă, mascată“, ale cărei versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană („adorată“/„ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziţie-replică, sau dintr-o lozincă.

Acrostih – proverb: un proverb românesc cu minim 7 cuvinte.




Florentina Maris

viaţa înseamnă suferinţă

Vioara cântă în surdină,

Iar un pian uitat de vremi,

Aruncă unde în oglindă,

Ţop-ţop,

Ascultă, nu mă tem!


Înduioşată violina,

Nu ştie ce să mai şoptească…

Suspină tristă pianina,

E vreme rece, rece şi în casă.

Aud un tropot de trombon,

Mimând falsa melancolie,

Noi doi, râdem la unison,

Aceasta-i clar, o parodie.



Suspină florile-n pervaz,

Uitucă eu mă plimb prin casă,

Femeie, pune de-o cafea,

Este târziu, dar nu îmi pasă!”

Rar întorc capul înspre tine,

Intuiţia îmi spune,

Nimic nu te fericeşte,

Ţop-ţop, vioara îmi zâmbeşte,

Anticipat!





Aurelia Albatros

Apele liniştite sunt adânci

Am colindat

pământul în diferite feluri

euforia o găsești peste tot

la colţuri cu dileme

ermetic se ascund diferite scheme


lumini răzleţe și isteţe

inundau pământul

noaptea pe la colţuri

ies înverşunate

șușotind de-a valma

topind încet și sigur

inimi și mistere, tocau necontenit,

tainice probleme

emanând o boare de zarvă mare


singura problemă ce,

umbrește locul,

noaptea, când soarele dispare,

tainic se încinge o visare


adormind sub stele

dincolo de viaţă

în care n-a știut

nimic din tot, s-ar zice,

cu mintea n-au văzut

iubind doar roua care n-a apărut, să-i spele.

Fapte, nu vorbe

Fluturi mii

apar în zare,

pământul îl împresoară

trăind necontenit

eternul lor știut


nimic din ce e-n lume

umilul lor zbor nu-l știe


vorbiri pe la colţuri

o mie și una de secrete

ronţăind cuvinte

bolborosind necontenit

efemerul neștiut...

E înalt ca bradul şi prost ca gardul

Este multă vreme de când mă gândesc la acestea:


Într-o seară oarecare,

Nu ştiu ce s-a întâmplat,

Altfel decât altădată,

L-am iubit şi l-am iertat,

Totuşi… n-am uitat nimic…


Catrene, slove, poezii,

Altfel de-atunci eu îi dedic…


Barbă lată şi nu prea,

Râde slab deşi e cazul,

Are dinţii mari de aur,

Două ceasuri şi-o curea,

Uluitoare, zici că e Versacce,

Lumea l-a luat de prost, nu ai ce-i face.


Şi stă şi plânge-n sinea lui,

Isteric uneori, pahui, nu înţelege,


Prostia e formă de mărire,

Rostul omului nu-i fandosire,

Omului… îi şade bine cu credinţa,

Suspină tristă-n colţ, Umilinţa,

Tot căutând să scape din plasa lui.


Ca şi cum nu ar fi de-ajuns,

Acasă, sub tablou are un seif şi un pistol.


Golan atipic de pe vremuri,

Arată des că-i fandosit,

Rar bea paharul pân’ la fund,

Duodenal şi obosit,

Uluitoare-i ţara noastră,

Lume cu brazi şi flori în glastră.



Undeva printre cuvinte

Undeva printre cuvinte

note dulci se nasc în zbor,


cântec dulce de vioară

efemer și prietenos

răsfoiește inimi

cuceritor...


de zici că-i val de mare,

energic și biruitor...


puntea dintre fraze și cuvinte

răsfoiește

inimi, suflete și stări,

enigmatică

trece dincolo de raţiuni,

e-n toate

necuvintele ce înfloresc

iubirii de aproape,



nici frazelor răzleţe

unite prin cuvinte...


simfonia nu o curmă,

ea se dezlipește de ura de pe urmă...


flori de tei și iasomie

au în braţele lor,

când trec cu gândul printre ele,

enigmatice comori


cucul cântă și ne spurcă

unde omul e flămând...


casa noastră e frumoasă

ornamentată cu sufletul

multicolor,

pentru cei ce înţeleg,

atmosfera este substratul

soarelui din noi,

umiliţii sunt cei ce nu înţeleg,

lumina nu-i minciuna, ci adevărul din noi!



Timpul, templu răstignit

Trebuie să iei bărbaţii așa cum sunt și pe femei așa cum vor să fie. – proverb

Acest proverb poate fi și invers, nu este doar strict, într-o singură direcţie...


Timpul, templu

răstignit într-o clepsidră

empiric el ne-arată

binele ce ne conjugă

unduit și minunat

inima de aur a unui bărbat,

elegant și plin de el,


scormonind neîncetat

ăst cântec minunat,


iubirea de-o clipă

este calea fericită și

iuţeală de picior,




bătând cărări ascunse

ăstor sentimente

regăsind explicaţii de tot felul

binelui din gândire

anulând mereu o poezie,

ţipete, agonie și tristeţe

iubirii dăruiesc

imitând de se topesc


amor să fie

și dispariţii prelungite

adevăruri îndrăgite


cu inima zdrobită femeia

urlă tare

motivând durerea


supleţii dăruită

unui tratament tenace

numit iubire neîmplinită

trăind în tristeţe prelungită


și pașii ce-i va face

iubirea o va stoarce


pragmatică și iute

ea se va schimba


frumos și enigmatic

ea soarta și-o întoarce

motivând schimbarea

eului din ea, ce, crede cu ardoare,

iubirea este lună, soare, zâmbet,


amintind în zilele însorite, visarea

și romanticu-n gâdire

acelor vremuri ce trebuie trăite


cu vise împlinite

urmând să schimbe abordarea

masculilor ce zboară ca fluturii cu...


vorbe colorate, sentimente simulate

onoruri dezumflate

rostite pe la geamuri în nopţi târzii,


spulberând

ăstor specimene ce se numesc zei


fericirea presupusă fi-va desfiinţată,

iubirea simulată transformată în alimente

expirate, aruncate-n coșuri, din păcate...

A-ţi iubi aproapele nu-i o dramă

Un om cu suflet mare priveşte pe toată lumea ca pe ai săi – proverb bengalez


Undeva cheia destinului există

nimeni nu contestă


o treaptă, două, nouă,

marcăm, urcăm destinul ca pe-o escaladă


cei buni, timpul nu și-l fură, înșeală,

umili și cu credinţă


străbat viaţa cu pas domol și-l urcă

unde-i adevăru-n fugă

fluturând flamura dreptăţii ageră

la trecerea dintre cuvânt și faptă

evitând minciuna lavă

trecând frumos și blând prin orice sfadă


mărind nădejdea binelui în fiecare faptă

arătând cum, nu se construiește destinu-n grabă

rupt de isprăvi de treabă

eliminând orice tăgadă


preţuind cuvântul transformă

remediind tot ce-a fost greșit odată

iubind cu stoicism dreptatea de altădată

vorbind frumos și cu înţeles laolaltă

evitând pe cât posibil vrajba dusă la extremă

șușotită pe la colţuri câteodată

timpului îi dă bineţe și-o frumuseţe conturată

eliminând neloialitatea, falsitatea stratagemă


premiind răbdarea, nu încoronarea reclamă

evaluând tot ce ne înconjoară


topind răutatea și ura temporară

ornând locul cu frumos și cu lumină

arătând că se poate, că e bine, nu e crimă

totu-i necesar să n-ai parte de gâlceavă

ăstor fapte să le oferim cunună


lumina din suflete să răsară

unduind cuvinte ca o primăvară

modelând și înflorind câte-o mușcată

este o datorie morală

aici și pretutindeni să zugrăvim o rază


cărări de suflet pline cu rouă

având necontenit soarele înmulţit cu nouă


pe care să-l dăruim și vouă

eternităţii să-i mulţumim c-avem viză


ademenind cuvinte despre viaţă

iubirii să-i oferim necontenit o ramă


surâsul, zâmbetul și veselia ca o flamă

ăstei familii frumoase ce ne învaţă

iubirea de viaţă.

Aurel Conţu

cine stă în casă de sticlă, nu aruncă cu pietre

Cuprinsul infinit al cerului-i ca vântul

Incașii îl priveau cu-nfiorare

Nibiru, credeau ei, urma să spulbere Pământul

Eradicând viaţa din Univers, chirurgical, ca pe-o tumoare.


Sumerienii, la fel, vorbeau despre-o lumină orbitoare,

Torent de foc, asteroid desprins din Soare,

Ăl care aruncă flăcări, Planeta crucii, a vieţii viitoare.


În vechea și frumoasa Grecie, poeţii

Numeau Nibiru-n vers și cântec drept Planeta vieţii


Chinezii din vechimea timpului și-a lumii

Atribuiau planetei simbolul morţii, al deșertăciunii

Sciţii credeau că steaua era planeta lor mumă

Ăialalţi, sarmaţiii, o vedeau la fel, dintr-o perspectivă antumă.


Dar și evreii după Potopul dintâi, din aproape-n aproape

Explicau prin Nibiru mersul Isus-ului nostru pe ape.


Sunt mii de ani de-atunci și n-avem nicio pistă

Tocmai acum cei de la NASA ne spun că Nibiru există

I-acolo, undeva, pe cer, chiar lângă Soare

Colindă spaţiu cosmic și timpul la-ntâmplare

Lăsând în urmă milenii nesfârșite de cădere

Ăst timp fiindu-i clipa de odihnă dintre două ere.


N-avem de ce ne teme mai devreme de o mie de ani

Univesul și Terra sunt, până la urmă, o grămadă de bolovani.


Aici trăim ca-ntr-o casă de sticlă fragilă

Rar reușim să înfruntăm destinul și natura ostilă

Umblând cu viaţa printre tenebre ca sub o șenilă.

Nibiru colindă-n derivă prin alte lumi, departe,

Conglomerări de pietre întâlnește și supernove sparte

Ăuntru-le tronează, cum poate știţi, o liniște de moarte.


Cu sau fără Nibiru aceasta-n priviri

Urâtul apare abia când nu mai ai la ce să aspiri.


Pesemne că Nibiru se va întoarce vreodată

Iar omul va plânge la bolta-nstelată.

Există în noi o credinţă neţărmuită în zei

Trăim o mare parte din viaţă cu gândul la ei

Răscolim cerul cu ochiul minţii deschis…

E ca și când ne-am trezi după o clipă din vis.

Dorina Pop

Păpuşi din ceară

Cică politica, astăzi, e „în floare”

Izbește ca o buruiană-n călduri,

Necazul e că ne transmite oroare

Extinsă pe chipul nostru plin de riduri.


Posibil să nu înţelegem prea multe,

Oripilaţi de fuga în Madagascar

Axată pe interese gri, oculte.

Totul e o cacealma scrisă de un circar

Expusă-n jocuri murdare și-n insulte.


Oftăm analizându-le dur progresul

Accentuat „fără perdea” de jurnaliști

Setaţi doar să le strălucească lor fesul

Epic pe sticlă, precum unor dualiști.



Răbdăm, însă, până când, vă întreb tacit.

Organizăm bâlciuri, mitinguri, parade

Acreditate tot de cei ce ne-au acrit

Destinul ancorat în niște năvoade

Expirate de ura care ne-a lovit.


Circul se joacă cu măștile pe faţă.

Intraţi! Nu zăboviţi pe un drum de ţară,

Nu vă-ntrebaţi de ce totul e în ceaţă.

E vremea voastră, păpușilor din ceară!


Noi doar privim desculţi și dezorientaţi

Urcușul vostru cotat azi cu prea mulţi waţi.


Necazul însă e că ponegriţi cam mult

Iubirea de ţară, de neam și de strămoși,

Culcaţi patriotismul într-un mod ocult,

Iarba de-acasă n-o acceptaţi în… galoși.


Copiii străzii citesc, dar printre rânduri,

Abecedarul umezit cu slogane.

Răgaz ne luăm să nu-nghiţim cu noduri

Norma minciunii din vorbele pogane.

Edilii din cetate parcă-s „trubaduri”.


Mimăm o libertate prost înţeleasă,

Orașul a devenit un cuib de șomeri

Ascunși zilnic de nepăsare în casă.

Lupta democraţiei începută ieri

E paralizată de lozinca: Lasă!

Onestitate versus capital

Bogaţii lumii ne zâmbesc ironic

Acumulând teroare, ură și bani.

Noi, poluaţi de sărăcie fonic,

Uităm ce vrem, căci nu avem decât ani

Lăsaţi, cu drag, de Domnul cel cucernic.


E-o criză de omenie și-n platani!


Orbi, goi și surzi încercăm orice –

Cădem, ne ridicăm tot mai motivaţi,

Hrănind cu lacrimi speranţa lui De ce?,

Însă ne inhibăm, zi de zi, uzaţi.

Umiliţi de goana dură, dibace

Lătrăm la câini haotic și agitaţi.


Dramul de omenie chiar l-am pierdut

Rupţi de credinţa care ne-a plămădit?

Avari, săraci în duh, cu chipul de lut

Croim, acum, un viitor… înădit.

Urcăm pe-o scară de spini ca un mamut

Lăsat, la voia întâmplării, vădit.

Ușa spre mântuire nu a căzut!

Iubirea ne-nalţă spre ea inedit.

Retorica unei accentuate instabilităţi

Acredităm lozinci, bezele, lingușeli…


Trecutul e mort, prezentu-i în travaliu!

Uscăm sentimentele într-un borcan spart,

Rânjim onestităţii ce poartă doliu.

Nesiguranţa apare chiar în bloc-start,

Ascundem rușinaţi acest mic detaliu.


Groparul, șmecher, se ferește de frecuș,

Argumentându-și dorinţa de urcuș

Zorită de indecizii și lunecuș.


Pentru că-s rupte aţele din căptușeli

Excludem o existenţă fără greșeli?!


Focalizaţi pe mâncărica de cușcuș,

Omitem că nu mai avem nici un culcuș.

Cine ne-a aruncat, acum, pe derdeluș?

Pe o muchie de gând

Milă cu milă, viciul bunătăţii

Iese la iveală-n oamenii cetăţii!


Etalăm onestitate? Spune-un melc.


Mai bine nu comunic, chiar de îi drăguţ –

Inspiră toleranţă, poate timp pierdut.

Lungesc pasul, ocolindu-l pe moșneguţ.

Ăst animal stăruie bădăran și slut.


Decid că doar tăcerea mă va ajuta,

Ezit s-alerg, dar mă cuprinde deruta.



Teii de pe alee adie blajin,

Iarba îmbrăţișează trupul melcului.

Nimeni nu se oferă să-mi vină-n sprijin...

Efectul milei nu-i la faţa locului?


De ce noi să așteptăm ca dar o milă,

Atâta timp cât nu o-ntoarcem înapoi

Rănitului, celui mic sau plin de nevoi?


Divina milă strălucește în necaz,

Ea este constantă și nu are macaz.


Mimăm, zi de zi, că ne pasă de semeni

Izbim însă, fără un gram de milă, tot.

Nu clipa, ci caracterul unor oameni

Eliberează ura ca un antidot.


Mișcarea de simpatie-a acaparat

Iubirea, optimismul necondiţionat.


Se pare c-avem mila-n sânge de copii.

E adevăr în gându-mi, nu sunt utopii!



Rup trei fraze din gânduri întortocheate

Uzate în multe decenii de viaţă

Pe care nu le-am etalat deșucheate.

Echilibrul m-a eliberat din... ceaţă.


Iubirea? Poate milă, poate răbdare,

Nutrește periodic compasiune

Inclusă în sentiment ca validare

Multiplă fără trac, fără presiune.

Acceptă-te! Nu te-ascunde-n... hazardare.

Beau de sting!

Cârciuma e plină ochi.

Uită omul de necaz,

Iţele se-ncurcă-n… haz.


Poate c-oi trece și eu,

E petrecere mereu.


Crâșmăriţa-i fâșneaţă,

Uiţi de tot când o privești.

Ia de bea! (Te răsfaţă!?)

Sorbi pahar după pahar

Cu prietenii tăi buni,

Oleacă uiţi de amar.

Acasă ajungi (cred) luni…

Totul pare-un pic bizar:

Epic „croșetăm”… tăciuni.

Amprente

Naivitatea ne urcă pe un piedestal,

Uscăm ce agonisim, rapid, în mod brutal.


Pragul dorinţei de a strânge ne-a măcinat

Orgoliul împins pe-un itinerar greșit,

Ţelul spre care noi năzuim a expirat,

Iar viaţa necruţătoare ne-a copleșit.


Fuduli îngrămădim în buzunar capital

Imuni la sărăcia ce-apare în fundal.


Șoapta monedei ruginite a evadat

Iritată de tranziţia care-a cedat.


Contul bancar, albit de griji, cu vântu-n faţă,

Urnește greu cifrele-adormite-n prefaţă.


Verificăm prostiţi dobânzi și comisioane

Atrași de piscul spre care tindem ignoranţi,

Rar râdem, doar ne trimitem etimocoane

Zidite pe instagram de oamenii șarmanţi.

Administraţia ne acordă... jetoane?!


Uităm de agoniseală, renume și bani,

Nevoia de cifre, stocuri, capital ne-a uzat

Sentimentele alterate în prea mulţi ani.

Ăst timp ne modelează dur, așa am sesizat.


Și curge multă miere în laptele acrit

Iscând un zgomot surd, provocat de-un ipocrit.


Cununa de împliniri e plină doar de spini

Uscaţi în carnea bătucită. De ce suspini?


Se cade ca să analizăm împreună

Lungimea ipocriziei care-a năvălit

Ăst an bolnav, ce nu are o soartă bună.

Nervoși pe umbră, pe lumină, ne-am tăvălit

Intruși în clipa năucă ce clocotește

Neutră de zbuciumul nostru ce tot crește,

Accentuându-se însutit ca un clește.


În mâna întinsă, tremurândă, din podea

Nimeni nu șlefuiește așchia c-o rindea.


Probabil că am vrea în car, când în căruţă

Oboseala ne prinde viaţa cea desculţă,

Dar lipim o soartă... lăbuţă cu lăbuţă.

Din baracă în… salcâmi

Aurel, precum curcanul,

Râde ţanţoș către soare

Excitat că-i iese… planul.


Umezește pita-n apă,

Netezește vorba-n… mapă.


Calcă-n streche ca golanul

Arvonit într-o prinsoare.

Rugina-i rupe elanul.


Culcă bulgării de pământ

Uitaţi într-un rece cuvânt.


Baiul însă-i că ţăranul,

Om sucit, ar vrea să zboare

Iute, iute precum banul


Și sfârșește în băltoacă.

Iese creionând o moacă…


Obosit, fuge-n baracă.


Satu-ntreg îl beștelește,

Ușa i-o închide în nas.

Totul parcă-i prins în clește!

Ăst om este într-un impas.


Darul său de a învinge

E-ascuns bine în… laringe.


Nu face popas cu lacrimi,

Ezită chiar să ofteze –

Visează însorite culmi.

Oare cât o să dureze?

Iute se caţără-n salcâmi.

Un breloc la… rabat

Omul, ca o pasăre cu suflet,

Mută de îl ajuţi munţii din loc.

Unii sunt buni, alţii-s puși în pamflet –

Leagă frăţii cu zâmbete-n breloc.


Firul convieţuirii se-nnoadă

Altfel dacă-i și iubirea în joc,

Căci sentimentul nu-i o corvoadă,

E pasiune, karma sau noroc.


Haina poate fi ca pâinea caldă

Astăzi este, mâine nu se știe.

Inima în liniște se scaldă

Naște inocenţă-n empatie,

Apoi aruncă ura-ntr-o haldă.


Și pornim la drum cu omul falnic,

Imitându-i gândul lui tonic.


Nu ne-ncredem în făţarnici și mișei

Ușa se blochează când apar ei.


Haina lor e o mască demodată

Ascuţită-n ură și mizerii,

Iar privirea lor, puţin ciudată,

Naște fumigene-n toiul verii.

Altoiţi poate c-au fost odată.


Până ieri era un echilibru

Etalat, modest, de orice membru.


Oare ecosistemul s-a schimbat?

Miezul umanităţii e-un… rabat?

Fără arvună

Când tot hoţul strigă: „Hoţul!”

Orbul rumegă și tace.

Rebeliunea-și are preţul

Bine-ascuns printre cojoace.


Laș, printez o nepăsare

Ascunsă-n piper și-n… sare.


Colbul vremii strălucește,

Obsedat de „jumuleală”.

Robul doar e prins în clește,

Birjarul prinde-o momeală.


Nesimţirea are aripi?

Uf, nu-nţeleg de ce mai ţipi!


Scoate biciul și… pocnește

Cuvântul bine îndesat,

Orzul nu se înnegrește

Acrit, la margine de sat.

Totul azi se cucerește

Evitând un debusolat.


Organizaţi în minciună,

(„Corb la corb nu scoate ochii.”)

Hoinăresc, seara, pe lună

Izbind dur, din toţi rărunchii:

Iobagii nu dau arvună?



Nicoleta Mija

Prietenul se cunoaşte la zile negre

Pe prispa casei am stat în copilărie

Râurile, ramurile, rânduri într-o poezie.

Iarba verde, garoafe multe colorate, iarna

E vremea amintirilor, e vremea care curge,

Tineri eram, neobosiţi, teiul înflorit.

E vremea amintirilor, e vremea care curge,

Noi liberi , noi nedespărţiţi la bucurie și necaz.

Uitam iarna de frig, uitam în ce zi eram.

Lunga zi de vară liniștită niciodată nu era


Sacul cu glume seara se răsturna.

E vremea amintirilor, stăm lângă foc


Cetina de brad și un frumos cojoc.

Uitate timpuri demult trecute, uitate griji.

Noi suntem aceeași, noi nu voim uita

Oare știm a prieteniei valoare, oare...

Aici, acolo, oriunde am fi, amici vom fi.

Şi suntem noi bucuroși, suntem mereu voioși.

Timpul trece, uită ceva pe drum, teiul înflorit.

E frig, cade primul fulg de nea, e mai frig,


Lângă sobă mâncăm fericiţi un covrig.

Astrul nopţii acum frumos ne luminează,


Ziua mai scurtă, zboară frumos zăpada.

Iarna uită să mai plece, iarna, ger.

Lumea nu știe, lumea nu înţelege,

E vremea amintirilor, e tinereţea noastră


Numai timpul nu uită de noi niciodată.

E vremea amintirilor, e vremea care trece.

Gerul iernii, iarba verde, grijile timpul înnoadă.

Râurile, ramurile, rânduri într-o poezie.

E prietenia frumoasă, e prietenul care-mi zâmbește.









Unde e dragoste...

Undeva odadă ne-am întâlnit.

Niciodată nu ne-am despărţit.

Dimineaţa râdeam fericiţi,

Eram doi copii îndrăgostiţi.


Era în fiecare zi săbătoare,


Dorul din suflet este mare.

Ramurile salcâmului ne atingeau

Adesea sufletele noastre vorbeau.

Glume făceam fericiţi neîncetat

Omul meu drag nu m-ai supărat

Suntem două suflete pereche

Tu stăteai noptea de veghe.

Eu zâmbeam și te îmbrăţișam


Era frumos, amintiri în suflet am.


Șoapte de iubire nemuritoare

inima cunoaște a iubirii culoare.


Dumnezeu ne-a unit pe Pământ

Unde ești, unde este al tău cuvânt.

Mereu priveam fericiţi stele pe cer,

Erai un suflet curat și sincer.

Ziua și noaptea mereu se atrag,

Eu te așteptam zâmbind în prag.

Uite, eu și acum scriu în caiet,


Liniște este lângă un portret.

Anii trec în grabă, viaţa și ea trece


Mi-au rămas în minte două cântece.

Iarba verde de acasă ne așteaptă,

Jocul iubirii noastre ne așteaptă.

Lângă salcâmul frumos înflorit,

Odată mai privit iubite îndrăgostit

Câtecul nostru nu are sfârșit.


Prea tânăr,... prea bătrân

Poţi să înveţi oricând în viaţă dacă vrei

E o mare bucurie să știi când ești întrebat

Nimeni nu se naște pe pământ învăţat.

Trebuie să aduni în coșul vieţii bogăţia cărţii.

Repede să te informezi când ceva nu știi

Unde nu e carte, este frig mare în suflet


Atunci când citești ai deja un prieten


Înveţi pentru tine, dar și pentru alţii.

Nu judeca o carte după titlu sau copertă

Viaţa este frumosă când ești bine informat.

Ai carte, ai parte spune o vorbă veche.

Tăcere mare este în omul neinformat.

Atunci când îmbătrânești mai ai de învăţat


Nimeni nu poate fi bun în ceva fără a citi.

Unde are loc cartea este multă lumină



Este ușor să înveţi dacă ai multă voinţă.

Seara, dimineaţa cartea să fie cu tine

Totul în viaţă are un preţ, cartea e nepreţuită.

E mai bine într-o casă mică cu multe cărţi


Nu știu bine o limbă străină, știu bine limba română

Inima știe, inima simte ce carte în librărie caută

Mare este casa în care stă, mică îi este vorba.

E multă treabă în viaţă, dar fară carte nu are calitate.

Nimeni nu poate să înţeleagă fără o carte să citească.

Iau de la viaţă o dragă povaţă, mereu să învăţ.


Poţi să citești dimineaţa, la prânz , seara o rugăciune.

Râzi, plângi deseori când te întânești în carte cu tine

E ușor să dăruiești unui om mai sărac o carte.

Aduni din fiecare carte multe bogăţii care în viaţă te vor însoţi.


Trebuie să nu treacă o zi fără să nu deschizi o carte.

A dună toată viaţa din cărţi ce alţii bine au scris

Nu uita să mulţumești celui care multe te-a învăţat

Aruncă cu bani, dar nu știe bine să vorbească

Râde, plânge mai are în suflet multe de adunat.



Singur niciodată nu ești dacă ai lângă tine o carte.

Acasă să ai mereu o Biblie și pe Eminescu.

Unde este mereu întuneric cartea încă nu a ajuns.


Poate este greu la început, repetă și vei fi mulţumit.

Revedere să citești, prin codrul cu râuri line să hoinărești

E timp de toate, dar nu uita niciodată o carte să citești

Acum când părul a cam albit, ai multe de povestit


Banii nu te-au bucurat, deseori cu cartea tu multe ai vorbit.

Albina muncește mult, adună miere, cartea îţi dă multă putere.

Trecut-au anii peste tine, ai timp de o altă frumoasă revedere.

Rămâi pe gânduri deseori, scrii, ștergi până noaptea în zori.

Atunci când nu știi, cauţi printre cărţi ca să scrii mai bine.

Nu judec un om după haină,aștept să-mi vorbească.

Dacă vrei să fii iubit...

Dacă te-am supărat te rog să mă ierţi

Adun în suflet ale tale multe poveţi.

Cuvântul iubire l-am învăţat bine

Acum sunt fericită iubite cu tine.



Viaţa a fost cu noi adesea frumoasă

Râzi, așa sunt eu mai gălăgioasă.

Eros pe noi mereu ne-a urmărit

Iată, vom avea la nepoţi de povestit


Se lasă seara încet peste trandafiri

Ai adus în casă doar câţiva musafiri.


Firul roșu este plin de mulţi boboci

Iubite aduci și câţiva trandafiri mici

Iasomia și al ei minunat miros


Iau din viaţă ce a fost mai frumos,

Uit de lacrimi, uit când priveam în jos.

Bune, rele așa este întotdeauna viaţa,

Iute se mai sfârșește câteodată și aţa

Timpul trece, iată a venit și dimineaţa.


Iarna, primăvara, vara și toamna

Umbre multe pe chip anul desena

Bucurie ne-a dăruit mereu iubirea

Eros știe când se întunecă privirea.

Seara asta voi șterge iubite lacrima

Tare mai bate în mine acum inima

E târziu în noapte, a obosit


Taina nopţilor de vară

– ronset –



























RONSET – Poem cu formă fixă creat de Horia Bădescu. Îmbinând rigorile rondelului cu cele ale sonetului, ronsetul este alcătuit din 14 versuri dispuse  ca-n sonetele shakesperiene – trei catrene compacte şi un distih deplasat spre dreapta, ca un refren, – cu trei rime alternative după cum urmează: abba/abba/acca/aa. Primul şi ultimul vers sunt identice, tot aşa ultimele versuri ale celor două catrene.







Camelia Ardelean

Scântei pe ramuri...

Scântei pe ramuri au pornit să crească,

Mimând luceferi în miniatură

(Pitite-n frunze, florile conjură);

În zbor palpită focuri fără iască.

Gătită-n voalul fin de adamască,

Pădurea-i prinsă-n vechea tevatură,

O Lună Nouă ţipă sub armură;

În zbor palpită focuri fără iască.

Micuţe nimfe, palide sub mască,

Prin zgura nopţii-şi caută, în taină,

Un loc să-mbrace luminoasa haină;

În zbor palpită focuri fără iască.

Natura, toropită, iarăşi cască;

Scântei pe ramuri au pornit să crească...

Coboară-amurgul...

Coboară-amurgul mândru, ca un rege,

Din jilţul său de aur şi agate;

Cu zarea şi poemele în spate,

Deasupra unui deal se reculege.

Râvnind în taină doruri a-nţelege,

Din nopţi târzii, al verilor confrate

Îşi plimbă trena cu seninătate;

Deasupra unui deal se reculege.

În lumea sa, magia este lege,

Pe şevalet, nuanţele combină –

E un artist cu graţie divină;

Deasupra unui deal se reculege.

Preocupat culorile a-şi drege,

Coboară-amurgul mândru, ca un rege...

Pe chipul tău...

Pe chipul tău e-o lume de mister,

Un albatros îţi tremură sub gene;

Când mă cuprinzi cu braţele, alene,

Desprinse din sinapse, toamne pier.

Te port în piept precum un giuvaier

(Mi-ai înflorit un lan de sânziene),

Se surpă-n mine beznă şi morene;

Desprinse din sinapse, toamne pier.

Plutesc frenetic – un corăbier,

Ce şi-a găsit în tine-o nouă mare

Şi smulge perle de trăiri din sare;

Desprinse din sinapse, toamne pier.

Ne-aşteaptă luna la debarcader;

Pe chipul tău e-o lume de mister...







Nicoleta Mija

Cânta o vioară

Într-o seară senină cânta o vioară,

îmbrăţişaţi eram, noi o ascultam,

pe aleea cu salcâmi ne plimbam,

ne iubeam mereu ca prima oară,


Un cântec vechi de odinioară,

o vioară cânta frumos, visam,

într-o seară frumoasă eram,

ne iubeam mereu ca prima oară,


Iubirea noastră nu o să moară.

cântecul pleca tot mai departe,

O vioară cânta, iubire împarte.

ne iubeam mereu ca prima oară,


Peste umbra serii cântecul zboară

Într-o seară senină cânta o vioară.



O seară de vară

Mi-ai cuprins cu iubire umerii,

pe cerul senin fluturii zboară,

sfârşitul zilei peste toate coboară,

ne mângâie o boare la venirea serii.


Şi-au încărcat toate crengile merii,

în grădină am stat într-o zi de vară,

se ascunde bine de zi luna fugară,

ne mângâie o boare la venirea serii.


Mai adaug câteva culori gravurii

stelele ne salută cu un surâs tăcut,

O plasă de stele, al nostru aşternut,

ne mângâie o boare la venirea serii.


Mi-e dor de valuri, de adierea mării,

Mi-ai cuprins cu iubire umerii.

Plec la ţară

Ascultăm un cântec la chitară,

pacea amiezii se simte în aer,

amurgul își arunca mantia pe cer,

este o seară frumoasă de vară.



Plec câteva zile departe, la ţară,

vântul cântă mai fals din fluier,

soarele s-a ascuns într-un ungher,

este o seară frumoasă de vară.



Cântece pe strune de chitară

atmosfera s-a mai răcorit puţin

Cuvintele cântecului le reţin,

este o seară frumoasă de vară.



Simt o toropeală atât de bizară,

Ascultăm un cântec la chitară.

La malul mării

Stau pe nisipul cald la malul mării,

dusă departe pe gânduri, privesc,

ascult, valurile multe îmi şoptesc,

te aştept iubite la venirea serii.



Cântecele mării pline de armonii,

de colierul de scoici îmi amintesc,

și acum iubirea mea ţi-o dăruiesc,

te aştept iubite la venirea serii.



Iubirea pe chipul bronzat al verii

fericiţi privim valurile înspumate.

Amintiri într-o scoică bine păstrate

te aştept iubite la venirea serii.



Pe cerul albastru tu inimii să-i scrii.

Stau pe nisipul cald la malul mării.

Ploaie de vară

Aprind lumina, mai am ceva de citit

cutreieră vântul la ceas de înserare

de câteva ore plouă, plouă mai tare,

pe pervaz o muşcată a îmbobocit.



Alerg în grădină, ceva mi-am amintit

vântul cald se dă tare în balansoare,

strâng în mână câteva cireșe amare

pe pervaz o muşcată a îmbobocit,



Speriată, repede în casă am fugit,

a venit înserarea, cade multă ploaie.

Aduce în grădină viaţă și noroaie,

pe pervaz o muşcată a îmbobocit,



Deschid larg geamul, ploaia s-a oprit.

Aprind lumina, mai am ceva de citit.

Numai vară!!!

Alizeul poznaș frumos zboară

într-o seară minunată, senină,

cade pe masă o roşie vişină,

aş vrea să fie mereu numai vară,



Am uitat de a hainelor povară

cana mea cu compot mai plină,

este seară, ne pregătim de cină,

aş vrea să fie mereu numai vară,



Deseori căldura mare mă doboară

primesc de la copaci multă răcoare.

Un amurg frumos colorat de soare,

aş vrea să fie mereu numai vară,



O furnică mai harnică ceva cară.

Alizeul poznaș frumos zboară.

O mică plimbare

Mâine vom sta mult la soare,

sufletul fericit este acum tăcut,

cântecul mării l-am recunoscut,

seara facem o mică plimbare.



Am lăsat timpul acum să zboare,

încă o zi repede a mai trecut,

simt miros sărat, atât de plăcut,

seara facem o mică plimbare.



Liberi ca valul alergăm în mare,

te scufunzi în ochii mei neîncetat,

Pe nisipul cald adesea am visat,

seara facem o mică plimbare.



Albul talazului ne bucură tare,

Mâine vom sta mult la soare.

Câteva afine...

Adie vântul cald peste coline,

soarele se ascunde sub cortină,

o margaretă se-nclină pe tulpină,

printre razele de foc seara vine.



Un nor iar peste pădure revine

simt mirosul verde de cetină,

ploaia măruntă mult o să ţină,

printre razele de foc seara vine



Mănânc cu poftă câteva afine,

brazii verzi ne dăruiesc răcoare.

O ploaie, va fi mâine iar soare

printre razele de foc seara vine.



Frunza în pădure cântă doine,

Adie vântul cald peste coline

Amintiri boeme

Ochii tăi râd frumos la venirea serii,

Printre valurile înspumate ne oprim,

Prin răcoarea serii adesea hoinărim.

Amurgul aruncă peste noi razele aurii,



Poveşti scrise cândva la malul mării

Visători un pescăruș în larg privim

Printre amintiri boeme iar zăbovim

Amurgul aruncă peste noi razele aurii,



Vântul mângâie gingaş florile verii,

Pe cerul senin soarele frumos apune,

Știm bine ce marea mereu ne spune,

Amurgul aruncă peste noi razele aurii,



La malul mării te aștept iubite să vii,

Ochii tăi râd frumos la venirea serii.

Pădurea

Mergem mereu fericiţi prin pădure,

Pârâul rece sapă adânc în munte,

Îmi plac miresmele frumos colorate,

Amurgul coboară, am cules mure.



Sar peste tot stropi aurii de soare,

Încep greierii pe voci multe să cânte,

Mâine vom merge mai departe,

Amurgul coboară, am cules mure.



Brazii s-au încărcat de multă culoare,

Razele aurii se-nfig adânc în apă,

Prin munte pârâulul adânc mai sapă,

Amurgul coboară, am cules mure.



Mi-ai prins în păr o albă floare,

Mergem mereu fericiţi prin pădure.

Grădina copilăriei

Afară nu mai este deloc lumină

Începe acum să se facă iar seară,

Este răcoare,mergem puţin afară,

Ascultăm un cântec în surdină



Se-ntunecă, începe o furtună,

Nu mai recunosc această vară!

Privesc ,vremea se strică iară,

Ascultăm un cântec în surdină



O ploaie liniștită ar fi mai bună,

Stăm în grădina copilăriei mele,

Este plină de trandafiri și pansele,

Ascultăm un cântec în surdină



Nu mai plouă, noaptea o să vină,

Afară nu mai este deloc lumină

Câţiva pescăruşi

Ne-am întâlnit iubite la malul mării,

îmi place să alerg vara prin valuri,

mi-am umplut ochii cu multe culori,

respir aerul sărat la venirea serii.



Am cântat cu drag sunetele verii

în bătaia valurilor dansăm deseori,

câţiva pescăruşi sunt spectatori,

respir aerul sărat la venirea serii.



Mă săruţi, simt acum gustul sării,

scriu câteva rânduri şi-ţi povestesc.

Îmi place marea, valurile le iubesc,

respir aerul sărat la venirea serii.



De un val adesea mă mai sperii,

Ne-am întâlnit iubite la malul mării.

Un asfinţit frumos

Cândva ne-am sărutat sub un stejar,

pădurea verde era a noastră toată,

iubirea era în noi bine îngemănată,

era un asfinţit frumos, atât de clar.



Florile pădurii au făcut un frumos dar

iubirea noastră era de petale colorată,

fluturii zburau, ne mângâiau câteodată.

era un asfinţit frumos, atât de clar.



Nectarul iubirii l-am sorbit din pahar,

în poiana plină de viaţă mâncăm o rodie,

se auzea printre frunze doar o melodie,

era un asfinţit frumos, atât de clar.



Vom reveni în pădurea de stejari iar,

Cândva ne-am sărutat sub un stejar.

Mantia de stele

Pleoapele încep să fie mai agitate,

când visez mereu chipul tău iubit,

încet, încet somnul mi l-ai izgonit.

Îmi place a nopţilor tonalitate.



Vreau să vin acum la tine în cetate,

o mantie de stele ne-a acoperit,

steaua nopţii adesea ne-a călăuzit,

îmi place a nopţilor tonalitate.



Ne luminează stele nopţii toate

privesc cerul în clipele de răgaz.

Ascult al valurilor mare talaz

îmi place a nopţilor tonalitate.



Frumoase sunt nopţile colorate.

Pleoapele încep să fie mai agitate.

Nopţile de vară

Zilele ploioase bine le ocoliţi,

în nopţile de vară aşteptate.

De mulţi rapsozi ades cântate

pe cerul nopţii mereu străluciţi.



Pentru îndrăgostiţi voi munciţi.

în inima mea sunteţi pictate.

Chiar dacă sunteţi departe

pe cerul nopţii mereu străluciţi



Stele ale nopţii repede vă risipiţi,

luna şi ea dimineaţa s-a retras.

Ticăie liniştit al inimii mele ceas,

pe cerul nopţii mereu străluciţi.



Cu zorii zilei suntem contopiţi,

Zilele ploioase bine le ocoliţi.

A înflorit trandafirul

Eu citesc şi scriu pentru tine.

Când privești în ochii mei,

Tu cheia sufletului o vrei,

Atunci când noaptea vine.



Am strâns lacrimile în mine,

Ceasul arată în noapte ora trei.

Tu să-mi ghiceşti gândul vrei,

Atunci când noaptea vine.



Tăcerea vorbește în noi bine.

În glastră a înflorit trandafirul,

Îi simt parfumul, îi simt mirul,

Atunci când noaptea vine.



Iubesc numai nopţile senine,

Eu citesc şi scriu pentru tine.

Iubeşte suflete

Iubeşte suflete şi luptă pentru ceea ce-ţi dorești,

Cât vei iubi vei fi aprins, cât vei lupta vei fi neînvins,

Liber şi frumos, cântă strălucirea intens

Cât vei iubi vei fi ceresc, sfinţind, strălucești;


Cât vei răbda vei fi puternic și sădești

Lumina în cuvinte, chiar dacă noaptea verii ai împins

Spre dimineţi senine, nu uita; ai învins

Cât vei iubi vei fi ceresc, sfinţind, strălucești.


Iubește suflete și spune, purtat de adevăr unești

Tot ce poate fi mai frumos, mai curat,

Purtat de-un car dumnezeiesc, visat,

Cât vei iubi vei fi ceresc, sfinţind, strălucești.


Mai strălucitor te-nalţă și nu uita cine ești,

Iubeşte suflete şi luptă pentru ceea ce-ţi dorești.

Noapte înstelată

Zâmbește luna pe bolta înstelată,

femeia la malul mării poate eram eu

pleacă valurile toate într-un turneu,

de Grigorescu mereu frumos pictată.


Lovește tare ţărmul marea învolburată,

doi visători plini de dor am fost mereu

muncește marea printre valuri greu

de Grigorescu mereu frumos pictată.


Printre aștrii albaștri noaptea-i colorată,

valul este dorul mării de a ajunge la mal,

Doar vântul printre valuri este mai vocal,

de Grigorescu mereu frumos pictată.


Poate Beethoven a scris mării o sonată,

Zâmbește luna pe bolta înstelată.

Potirul lui Eros

Ploaia aruncă picuri mari pe geam,

coboară peste noi întunericul efemer,

s-au strâns mulţi nori triști pe cer,

la piept roze albe, roșii strângeam.


Îndrăgostiţi de ploaia de vară eram,

e noapte adâncă plină de mister,

luna devine al nostru unic străjer.

la piept roze albe, roșii strângeam.


Din potirul lui Eros adesea beam,

noapte bună vară, cerul este senin,

potirul lui Eros era întotdeauna plin

la piept roze albe, roșii strângeam.


Din potirul lui Eros mereu sorbeam,

Ploaia aruncă picuri mari pe geam.

Ronset printre cărţi...

Noaptea ai scris multe rânduri

ochii frumoși mult i-ai iubit

sufletul ţi-a fost mereu neliniștit,

stăteai noaptea mult pe gânduri.


Pe unde bate luna pe aceleași cărări

cărţile tale adesea le-am citit,

cu tine multe nopţi am vorbit

stăteai noaptea mult pe gânduri.


Ai strâns în suflet multe supărări,

de Veronica îndrăgostit ai fost.

Toate în viaţă au mereu un rost,

stăteai noaptea mult pe gânduri


un băiet cutreiera adesea prin păduri.

Noaptea ai scris multe rânduri.

Dorina Pop

Noapte albă

Lumina s-a ascuns timidă-n mare,

Răcoarea doarme pe malul răvășit

De pașii zilei care a răgușit.

Noi refuzăm să mergem la culcare.



Nimic nu este însă precum pare…

În taina nopţii magia s-a sfârșit?

Privindu-te, fără să vreau, am roșit.

Noi refuzăm să mergem la culcare?



Vântul se-ncurcă prin gânduri impare,

Rebela dorinţă nu zace-n nisip –

Pulsează, agăţată pe al tău chip.

Noi refuzăm să mergem la culcare!



Îmbrăţișarea are gust de sare,

Lumina s-a ascuns timidă-n mare.

Taina florilor de tei

Această vară, din nou, e redefinită

De oamenii frumoși, de zilele-nsorite,

De flori și păsări, de multe alte ispite

Sub teiul înflorit, pe-o bancă ruginită.


Nu stau la umbră, chiar dacă sunt ostenită,

Mă prinde-nserarea cu hainele dospite,

Iar noaptea ne fură puţinele credite

Sub teiul înflorit, pe-o bancă ruginită.


Iubindu-ne, zâmbim spre noaptea ţăcănită,

Uitând de patul confortabil din căsuţă,

Căci aventura verii poate-i mai drăguţă

Sub teiul înflorit, pe-o bancă ruginită.


Dulceaţa iubirii e nemaipomenită…

Această vară, din nou, e redefinită.

Paşi în balans

În simfonia vântului călduţ,

Care invită verdele la dans,

Lumina lunecă într-un balans

Prin întunericul puţin cruduţ.


Liniștea-i deasă, dar este drăguţ

În noaptea care cere un avans

Și taina clipei e-n suspans

Prin întunericul puţin cruduţ.


Vacanţa, proiectată-ntr-un trenuţ,

Pășește dur pe iarba cărnoasă.

Noaptea albastră e serioasă

Prin întunericul puţin cruduţ?


Mișcat, mă zbengui ca și un prostuţ

În simfonia vântului călduţ.

Fiorul unei scoici îndrăgostite

O scoică sunt, iar tu, un val timid.

În noaptea ce clădește o vrajă,

Ne-ngrămădim pe aceeași plajă.

Iubirea noastră-i doar un trist hibrid?


Tu taci și fugi în nisipul arid,

Iar eu te aștept și stau de strajă.

Nisipu-ţi transformă trupu-n… coajă?

Iubirea noastră-i doar un trist hibrid.


În taina nopţii, chipu-ţi e palid.

Întinsă pe nisip, suspin și plâng

Idila noastră-ntr-o secundă-o frâng.

Iubirea noastră-i doar un trist hibrid!


Când sentimentul este valid –

O scoică sunt, iar tu, un val timid.

Seducţia obscurităţii

Când taina nopţii iese la plimbare,

Cinci pescăruși plutesc pe luciul apei

Și eu mi-ascund privirea-n dosul pleoapei,

Lumina se cuibărește în mare.


Fâșii de întuneric multe, clare

Apar, dispar pe marginea șalupei.

Luna-și desface pleata-n faţa lupei –

Lumina se cuibărește în mare.


Nu ne grăbim spre locul de cazare,

Spectacolul naturii ne reţine –

Surprizele nu sunt deloc puţine…

Lumina se cuibărește în mare!?


Clipa o-mbrăţișăm, e sărbătoare

Când taina nopţii iese la plimbare.

Jocul umbrelor se-ncurcă-n caimac

În vara asta totul e retoric:

Răsăritul, plaja și valul cărunt.

Eu, contopindu-mă în prezentul sunt,

Tânjesc după o clipă de-ntuneric.


Vacanţa iar apare pe generic –

Cu soare și libertate mă confrunt

Și lângă o felie de pâine cu unt

Tânjesc după o clipă de-ntuneric.


Fur jocul umbrei, las cafeaua-n ibric

Alerg spre nicăieri ca-ntr-o evadare

Și încerc să-mi răspund la întrebare:

Tânjesc după o clipă de-ntuneric?


Zâmbesc și sar ca dintr-un șoc electric…

În vara asta totul e retoric!

Fantasme pe dig

Fumez și plâng, pe dig, fără vreo jenă…

Aș vrea să-mi rup singurătatea-n două

Și să încep de-acum o viaţă nouă.

În noaptea-albastră caut o sirenă?


Nisipul din sandale intră-n scenă,

Șoptește mării, care îl extenuă,

Dorinţa mea expusă-acum și vouă:

În noaptea-albastră caut o sirenă!


Marea îmi zâmbește puţin șatenă.

Pe dig, un pelican zidește-un popas,

În timp ce eu insist să ies din impas –

În noaptea-albastră caut o sirenă.


Liniștea nopţii-i spartă de o drenă.

Fumez și plâng, pe dig, fără vreo jenă…

Colierul de scoici

Colierul de scoici tresaltă pe-a ta bluză.

Eu, vrăjit de tine, născocesc un plan rebel

Ce nu-mi dă pace. Pe pieptu-ţi aș vrea un… răzbel

În noaptea enigmatică și-un pic confuză.


Te ating ușor și nu știu din ce cauză

Mâna îmi tremură, parcă sunt un porumbel.

Doar gându-mi evoluează, ca un șurubel,

În noaptea enigmatică și-un pic confuză.


M-apropii hotărât, cu gura, de-a ta buză,

Mă-opresc puţin să-ţi simt clocotul din inimă.

Pofta se-ncinge,-ntr-o-acceptare unanimă,

În noaptea enigmatică și-un pic confuză.


Și ne iubim mult, cu foc, fără vreo pauză…

Colierul de scoici tresaltă pe-a ta bluză.

La horele din sat

Cernit-au anii peste noi, dar n-am uitat

Primul sărut, atingerile cu fior,

Roșeaţa bruscă ce-apărea pe-al meu născior

Când ne priveam, seara, la horele din sat.


De atunci, noi, împreună, ne-am completat

Rotindu-ne funcţiile: soldat, maior.

Nu m-ai călcat niciodată pe pantofior

Când ne priveam, seara, la horele din sat.


Copiii, nepoţii viaţa ne-au colorat

Cu-a lor prezenţă angelică, blândă

Și îmi amintesc cât eram de plăpândă

Când ne priveam, seara, la horele din sat.


Bilanţul vieţii-n doi ne-a scurtcircuitat.

Cernit-au anii peste noi, dar n-am uitat…

Fără bere!

Te sorb, parc-ai fi lapte cu miere,

Apoi mă hrănesc cu al tău sărut

Și chiar de sunt setos ca un recrut,

În noaptea asta nu mai beau bere!


Nu-nţeleg, iubirea-i la putere?

Tu te strâmbi și râzi sau mi s-a părut?

Setea de tine mi-a reapărut –

În noaptea asta nu mai beau bere!


Chiar dacă nu m-am făcut pulbere,

Pe patu-ntins sunt ameţit niţel

Și fiindcă-i ceva cald sub capoţel,

În noaptea asta nu mai beau bere!


Inima mea este în… fierbere,

Te sorb, parc-ai fi lapte cu miere.

Bâlbâială socială

Chiar și-n prezentul gri ne fâstâcim,

Nu știm să punem piciorul în prag.

Aleșii cetăţii ne cam distrag.

E noaptea minţii! Noi ne… bălăcim?!


În drum spre vot, fraieri, ne zăpăcim

Și-acceptăm compensări ce ne atrag.

Oferte mincinoase vin șirag.

E noaptea minţii! Noi ne… bălăcim?!


Până (lucizi) să ne dezmeticim,

Am mai pierdut la preţul benzinei,

Ne minunăm în ziua chenzinei.

E noaptea minţii! Noi ne… bălăcim?!


Pe mâna noastră, azi, ne calicim!

Chiar și-n prezentul gri ne fâstâcim?

O paradă astrală

Din cer, o stea ar vrea să cadă

Și să se așeze binișor

Pe un nufăr alb și plutitor.

Nu-i taina nopţii, e paradă!


M-am nimerit la promenadă,

Tăcerea lacului o ador

Și-aș așeza-o într-un clasor.

Nu-i taina nopţii, e paradă!


De sus, Luna m-ar lua la sfadă,

Însă îi trimit bezele dulci;

Ea îmi zâmbește ca la un bâlci.

Nu-i taina nopţii, e paradă!


Mirajul nopţii e-o baladă.

Din cer, o stea ar vrea să cadă…

Ibricul cu poante

Noaptea e doza mea de întuneric,

E-un dor împlinit de sălbăticie,

E… ce n-am avut în copilărie.

O definiţie ca-ntr-un ibric!


Viaţa e jocul sadic din buric

Care cu apă trage o beţie –

Lunecă, cade, se bâţâie.

O definiţie ca-ntr-un ibric!


Copilăria? Ceva… feeric,

În care, ușor, totul este permis

Și nu accept, deloc, să fiu demis.

O definiţie ca-ntr-un ibric!


Chiar de-s calculat și nu-s coleric,

Noaptea e doza mea de întuneric.

În umbra florii de colţ

În campionatul sufletelor tari,

Pe stânca ce cade-n noapte greoi,

Dansul florii de colţ speră vioi

Pe cearcănele-nserării s-apari.


La poalele muntelui, trei arţari

Rup întunericul privind spre noi,

Doar floarea așteaptă-ntr-o zi de joi

Pe cearcănele-nserării s-apari.


Când sentimentul vrei să îl repari

Nici floarea de colţ și nici muntele

Nu-ţi pot scoate pașii din atele,

Pe cearcănele-nserării s-apari.


Și ne-om iubi mereu ca doi avari,

În campionatul sufletelor tari.

Pomeţi albiţi

La o ceașcă de ceai, în toamna vieţii,

Mi-e dor de taina nopţilor de vară

Și mă întreb, senilă, într-o doară:

De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeţii?


Totuși mă scald în aerul blândeţii

Și-ncerc să uit că și-alţii observară.

Oare bătrâneţea e o povară?

De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeţii?


Anii mi-au zdrenţuit și epoleţii

Cu care mă făleam, dar în tăcere.

Mai beau un ceai și pun și-un pic de miere…

De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeţii?


În seara asta aștept oaspeţii,

La o ceașcă de ceai, în toamna vieţii…

Fânul cu boroboaţe

Visam că m-am trezit cu stelele-n braţe

Tu, întinsă-n fân, mă priveai, în taină, duios.

Eu, de-atâtea stele, am devenit radios

Și plini de curaj am proiectat… boroboaţe.


În altă noapte magică, trei stele hoaţe

Mi-au tras cu ochiul. Eu, curtezan și băgăcios,

Te-am strâns în braţe, puţin dur, ca un caraghios

Și plini de curaj am proiectat… boroboaţe.


De idila noastră, Luna vrea să se-agaţe.

Noi ne-am teleportat în patul din dormitor

Unde nu mai avem nevoie de ajutor

Și plini de curaj am proiectat… boroboaţe.


Legat de tine, cu o mulţime de aţe,

Visam că m-am trezit cu stelele-n braţe.

Adulter

Ceaiul mi s-a răcit, ţigara-i terminată,

Cu degete nervoase ţin ritmul pe măsuţă,

Sperând că o să apari cu ruj pe cămășuţă -

În noaptea liniștită, doar ușa-i descuiată.


Fotoliul mă acceptă puţin încordată.

Privesc înspre fereastră, zăresc chiar o steluţă,

Doar tu nu vii, să ne jucăm pe canapeluţă.

În noaptea liniștită, doar ușa-i descuiată.


Când telefonul sună, mă simt cam sfâșiată.

Te scuzi cum că, din nou, ai fost reţinut la servici

Și taina ta-i minciună, deci nu mai da pe aici!

În noaptea liniștită, doar ușa-i descuiată.


O lacrimă a înmugurit, calcificată…

Ceaiul mi s-a răcit, ţigara-i terminată.

Cu uşile blocate

Nocturna ploaie ne spală de păcate,

Chiar dacă somnul dulce ni l-a deranjat,

C-o-mbrăţișare tandră tu m-ai protejat.

Iubește-mă, că ușile sunt blocate!


Secundele de tunete-s urzicate,

Grotescul dans, din noapte, nu-i de neglijat,

Răzvrătita natură ne-a avantajat.

Iubește-mă, că ușile sunt blocate!


Cearșaful și pernele-s sacrificate

Și zac, pe covorul pufos, stânjenite

Fiindcă ne văd că facem lucruri trăsnite…

Iubește-mă, că ușile sunt blocate!


Și dacă sentimentele sunt tărcate,

Nocturna ploaie ne spală de păcate.


O vară fără control

Nici vara nu mai este bună!

Plesnită este de natură,

Dar nici ea nu cred că-i matură.

Acceptă tot ca o nebună.

Canicula-i cântă în strună

Și vara, fără coafură,

Adoarme, pe-o ruptă bordură.

Acceptă tot ca o nebună.

Când norii pe cer se adună

Și pe trotuar cad brusc stropii,

Vara e pe marginea gropii.

Acceptă tot ca o nebună.

Cu ploi, cu soare, cu furtună,

Nici vara nu mai este bună!



Indispoziţia umbrei

Singurătatea-ţi iese din călimară,

Dar haina-i murdară, pantofii-s dezlipiţi.

Fugind de probleme, ai vrea să o eviţi.

E-o noapte pustie, e-o noapte amară…

C-un gând și încă-un gând, simţi c-ai dat-o-n bară.

Pe umerii tăi grei, puţin cam căsăpiţi

Se joacă ignoranţa, tu te precipiţi.

E-o noapte pustie, e-o noapte amară…

Poate c-ai vrea ca neputinţa să-ţi piară,

Dar dezechilibrat, nu faci nimic concret

Și plângi, în colţul tău, umil și în secret.

E-o noapte pustie, e-o noapte amară…

De-analizezi taina nopţilor de vară,

Singurătatea-ţi iese din călimară.



Impas retoric

Noaptea-mi zâmbește la fereastră

Și-mi trimite-o stea, ca arvună,

Care-n șoaptă-ar vrea să-mi spună:

Cine ești tu, mare albastră?

Las întrebarea într-o glastră

Alerg spre mare, în lagună,

Dar întrebarea se răzbună:

Cine ești tu, mare albastră?

Cu gândul la idila noastră,

Ce-am consumat-o-n valul rece,

Întreb și eu, strigând cât zece:

Cine ești tu, mare albastră?

Nu știu, vă-ntreb pe dumneavoastră:

Noaptea-mi zâmbește la fereastră?



Timiditate… la firul ierbii

Mă-ncurc adesea prin… proverbe

Și nu știu să ajung la liman,

Însă constat ca un capsoman

Cum firul ierbii, noaptea, fierbe.

Să mai adaug și adverbe?

Poate, dacă aș fi un șaman.

Tac și privesc ca un hoţoman

Cum firul ierbii, noaptea, fierbe.

Conjug, tacit, vreo două verbe

Și fără să vreau, greșesc niţel,

Dar nu pot rata ca un mișel

Cum firul ierbii, noaptea, fierbe.

Imaginile sunt superbe!

Mă-ncurc adesea prin… proverbe.


Preludiul unei pasiuni

Se lasă seara. Noi, încurcaţi prin jurăminte,

Parc-am vrea să pătrundem cu dragostea pe masă

În ziua care vine, pe o bancă retrasă.

Pe asfaltul încins, noaptea coboară cuminte.

O cinteză, printre cireșe, fără veșminte,

Amplifică misterul, dar nouă nu ne pasă.

Totuși o ascultăm cum cântă, ambiţioasă.

Pe asfaltul încins, noaptea coboară cuminte.

Printre săruturi, uităm rapid de jurăminte

Și ne iubim platonic, în fanta de lumină

Ce-apare la etajul trei, lângă o vecină.

Pe asfaltul încins, noaptea coboară cuminte.

Fluturi tresaltă-n stomac și în îmbrăcăminte.

Se lasă seara. Noi, încurcaţi prin jurăminte…



Confidenţe exponenţiale

Plimbarea noastră, poate, este tangenţială

Sau două singurătăţi în noapte s-au aprins?

Încerc să depistez acest lucru din cuprins –

Citesc iubirea din noaptea confidenţială.

Privirea ta, pe moment, e imparţială,

Fiindcă nici eu cu sentimentul nu m-am deprins,

Dar iute te-mbrăţișez ca din lanţuri desprins.

Citesc iubirea din noaptea confidenţială.

Nu fusta ta, acum, este circumstanţială,

Ci locul misterios, timpul ce palpită

Și mă determină să intru în ispită.

Citesc iubirea din noaptea confidenţială.

Iubirea a înmugurit exponenţială,

Plimbarea noastră, poate, este tangenţială…



Un trubadur îndrăgostit

Dorinţele-mi sunt cam necoapte

Și dau năvală, vreau sau nu vreau.

Uite-mi exprim iubirea pe șleau:

Îţi cânt o romanţă în noapte.

Fragedă,-ţi bei cana cu lapte.

Inocenţa nu ţi-o preiau,

Că ar fi păcat. În timp ce beau,

Îţi cânt o romanţă în noapte.

Tu mă aplauzi printre șoapte

Și-ţi lipești capul de-al meu umăr.

Secundele nu le mai număr –

Îţi cânt o romanţă în noapte.

Noaptea-a fugit. E ora șapte!

Dorinţele-mi sunt cam necoapte…



Impactul unor stropi ascunşi sub umbrelă

În noapte rece, de vară, fără caracter

Îmi plimb umbrela, printre stropi de ploaie,-n stradă.

Mă integrez în haos, rup de pe estradă

Felii de întuneric, muiate în mister.

În umbra deasă, mă simt ca un abil reporter

Care asimilează tot într-o ocheadă

Și aruncă-n cameră, pentru o decadă,

Felii de întuneric, muiate în mister.

Se sparge-un zgomot în noapte, apare-un scuter.

Stăpânu-i viguros, solid și fără tipar.

Ce pot să fac? Nimic. Constat că instant dispar

Felii de întuneric, muiate în mister.

Tremur și chiar vreau să plâng precum un melc lefter

În noapte rece, de vară, fără caracter.


Doar şoapte

Poate, dacă n-ar mai fi noapte,

Ar obosi cred și lumina

Și oare a cui ar fi vina,

Gândesc coregrafii în șoapte.

Cuvintele izbesc necoapte

De dimineaţă pân-la cina

Când își refuză vitamina,

Gândesc coregrafii în șoapte.

Scenariul e lipsit de fapte

Diforme, slute, anormale,

Dar nu-i nici plin de osanale,

Gândesc coregrafii în șoapte.

N-ar hiberna filele-n carte,

Poate, dacă n-ar mai fi noapte.

Salutul stelelor

Pășesc în taina nopţii, ca și într-un muzeu

A căror exponate emană doar fineţe.

Mă-opresc, scot pălăria și vreau să dau bineţe.

Se-aprind stele, ca o lumină de la Dumnezeu.

Emoţia mă cuprinde în braţe, cu tupeu.

Roșesc și tac, căci cuvintele-mi sunt ciobuleţe,

Dar strălucesc în noapte ca niște beculeţe.

Se-aprind stele, ca o lumină de la Dumnezeu.

O rugăciune aș spune, însă-i un pic greu,

În liniștea nocturnă, sufletul trist mi-l înmoi.

Cu mâinile-mpreunate, mă rog și pentru voi.

Se-aprind stele, ca o lumină de la Dumnezeu.

În ritualul ancestral, încerc să fiu doar… eu!

Pășesc în taina nopţii, ca și într-un muzeu…

Creaţie… angelică

Amprenta unui gând blând e ca o floare

Ce-și prinde roșii petale-n cosiţă

Și-și plimbă apoi iubirea de zeiţă.

În noapte, un înger scrie o scrisoare.

Stochez idei, pierdute-ntr-o lumânare,

Pe coala albă și doar cu o peniţă

Eliberez mesajul în vers, nu-n schiţă.

În noapte, un înger scrie o scrisoare.

Silabele jucăușe iau amploare

Pe coală, în vers, clădind o poezie

Despre-o iubire fără anestezie.

În noapte, un înger scrie o scrisoare.

Atunci când compoziţia ia amploare,

Amprenta unui gând blând e ca o floare.





Aurelia AlbAtros

Cerul unei nopţi de vară

Peste zarea cu mistere întortocheate și boeme

din tot ce sufletul dorește și caută în afară

fără a se întorce-n trecuta primăvară,

iubește cerul unei nopţi de vară ascuns în poeme.


Din înaltele necuprinsuri din lumi de basme,

gândind prudent, sufletul în zborul lui compară

conștient, orice cenzură în nepictură,

iubește cerul unei nopţi de vară ascuns în poeme.


Trăind povești în lumi de basme și poeme

mereu, mereu suntem trecătorii lumii din prezent

sufletul, în taina razei de lumină, atent,

iubește cerul unei nopţi de vară ascuns în poeme.


În vara din noi, luna cu argintul ei ne trimite anonime

peste zarea cu mistere întortocheate și boeme.



Te aştept pe treptele sufletului

Când aş fi vrut să zburăm împreună

ca doi pescăruși în largul mării, noaptea

ţi-am întins braţele larg deschise, privirea

să-mi aprindă din nou lumina gândurilor divină.


Acum te aştept pe treptele sufletului în colină

şi am speranţa că în viitorul apropiat, chemarea

mă va hrăni, cum a mai făcut-o, pornirea

să-mi aprindă din nou lumina gândurilor divină.


Te alung mereu, doar... ca noaptea să te pună,

aşa cum razele de soare iubitoare,

mângâie necondiţionat infinitele ape curgătoare

să-mi aprindă din nou lumina gândurilor divină.


Te vedeam, te auzeam, te simţeam, prin zonă

când aș fi vrut să zburăm împreună.



Când te poţi pierde

Când te poţi pierde pe străzi fără nume

ascultă cum cântă întâile viori,

dezmăţ de note e-n sufletele culori

poţi uita anii care se adună-n palme.


Aceleași ore, zile, săptămâni, alarme

din vechi manuscrise amâni fiori

pe strada ce-n noapte ţese unduiri

poţi uita anii care se adună-n palme.


Nu e nimic să te înalţe spre cerul culme

ce-noptează sângele-n noi, în vara care arde

o stea purtătoare de iubire, când râde

poţi uita anii care se adună-n palme.


Nu e nici înainte, nici înapoi în noaptea verii cu forme

când te poţi pierde pe străzi fără nume.



La fel, dar totuşi diferit...

La fel şi-n cer, dar totuşi diferit în viaţă,

conform cu frumuseţea omului, alt inedit,

înzdrăveniţi, inocenţi ne-om lua la fugărit

prin grădina unde nu va mai fi verdeaţă.


La Dumnezeu toţi avem dorinţă

dar noaptea verii pământească are drumul păzit

de supraveghetori angelici ce ne oferă drumul ocolit

prin grădina unde nu va mai fi verdeaţă.


Un fir de viaţă printre dărâmăturile din excelenţă

pe pajişti unde nu se-ntinde iarba grasă

nu vom reușii, mai nimic, când pasul ne apasă

prin grădina unde nu va mai fi verdeaţă.


Ne-om șopti necontenit ca o plăcuţă,

la fel şi-n cer, dar totuşi diferit în viaţă.



În nopţile de vară

Priveşte apusul, ascultă sunetul mării

croindu-și la ţărm, printre stânci,

un cântec în care valurile ne oferă indici

cu doruri, zbateri și nostalgii.


În nopţile de vară pe valuri înspumate, zeii

ne vor purta, ca niciodată, cu pași magici

către o stea ce poartă-n ea sensuri biblici

cu doruri, zbateri și nostalgii.


În fiecare stea există adevărate elegii

cu simţiri, de multe ori, dăruite în braţele

nestăvilitelor adâncuri din nopţile

cu doruri, zbateri și nostalgii.


Dacă destinul nu depinde de tine și-și înfige colţii,

priveşte apusul, ascultă sunetul mării.



Virtutea în nopţile de vară

Frumos e omul, când mintea-i e regină

Şi simţul ce îl are este o încântare,

Supus, loial, drept, conștiinţa-i ca o floare,

Virtutea-i ca un soare când vara ne alină.


Când deșerturi ea colindă, noaptea pe retină

ca un șarpe veninos, vara pare


Continue reading this ebook at Smashwords.
Download this book for your ebook reader.
(Pages 1-112 show above.)